Libertate, egalitate, puritate
Jonathan Franzen – Purity, editura Farrar, Straus & Giroux, 2015.
Fiecare nou roman al lui Jonathan Franzen e un eveniment. În 2010, când i-a apărut Libertate (Freedom), revista Time l-a pus pe Franzen pe copertă, ceea ce nu se mai întâmplase cu romancier american în viață de mai bine de zece ani. Mai exact, din martie 2000, când protagonistul fusese Stephen King. Doar că Franzen nu e, asemeni lui King, un scriitor popular și prolific, cu care toți elevii de liceu să fie familiarizați datorită ecranizării romanelor sale. Franzen e mai degrabă un romancier de modă veche. Scrie puțin, în manieră realistă și nu se simte confortabil cu o conexiune la internet prin preajmă. Cărțile lui sunt totuși accesibile și reușesc, în general, să-i mulțumească și pe cititori și pe critici.
Romanele lui Franzen au o constantă și, evident, multe variabile. Constanta ar fi preocuparea lui Franzen pentru relațiile de familie și felul în care spiritul unei epoci se răsfrânge asupra acestora. Ce variază este epoca în care sunt ele plasate și pe care Franzen are pretenția că o înțelege ca și cum ar fi un tânăr de 30 de ani în plină ascensiune, aflat la confluența curenților sociali. Corecții era plasat în anii administrației Clinton, Libertate se ocupa de epoca Bush, iar Purity, cel mai recent roman, abordează lumea asta nebună în care hackerii își fac de cap pe internet, presa clasică moare și establishment-ul financiar e tot mai contestat de grupări ca Occupy Wall Street.
Ca mulți alți tineri americani, Purity, zisă și Pip, a împrumutat foarte mulți bani ca să-și plătească studiile și acum are un job pe care-l urăște. Nu știe cine-i tatăl ei, locuiește într-un squat de anarhiști din California și e îndrăgostită de un bărbat însurat, care stă în aceeași casă. Însă viața ei se complică abia atunci când intră în contact cu Andreas Wolf, un personaj charismatic și misterios, liderul unei organizații care luptă pentru drepturi și transparență cu mijloacele specifice hackerilor.
Născut în RDG, Wolf e fiul unui fost demnitar est-german și duce, până la un punct, o tinerețe privilegiată, de beizadea comunistă. E un fel de Serghei Mizil care, în zilele noastre, devine un luptător pentru libertate și justiție socială în genul lui Jullian Assange. Narcisist, cu o slăbiciune pentru fetele tinere, Wolf ascunde un secret sumbru, care pune într-o lumină interesantă toată obsesia lui pentru transparență.
Scris alert, accesibil, cu observații istețe, noul roman al lui Franzen este totuși tezist într-un fel bătrânicios. Atunci când compară presa clasică cu activismul de pe internet, Franzen ia partea jurnalistului de modă veche, pe care-l consideră nespectaculos, dar serios și eficient. Pe feministe le ironizează, iar lui Wolf vrea să-i arate găunășenia de parcă între ei ar fi o chestie personală, iar charismaticul personaj i-ar fi sedus la un moment dat nevasta.
Fără a fi o capodoperă – sau măcar un roman reușit – Purity e o carte agreabilă, a unui scriitor cu care-ți va plăcea să nu fii de acord.