Mica Țigariadă
Faza cu legea anti-fumat nu e că o încercare din partea statului de a reduce consumul de tutun ar fi o chestie rea în sine. Chiar și în afara unei ideologii de stat-dădacă, statul are interesul ca oamenii să fie sănătoși ca să nu se ducă pe tratarea lor prea mulți bani din bugetul de sănătate și ca aceștia să poată lucra și produce contribuții la buget. Sună ușor sinistru, dar e exact același motiv pentru care îți castrezi câinele, răpindu-i orice șansă la o viață normală bazată pe instincte ancestrale doar ca să nu trebuiască să fii vag deranjat de micile lui plăceri în viață.
Problema e că pe lângă o presupusă scădere a consumului de tutun, legea curentă e una care aruncă copilul cu tot cu apa de baie și lansează o serie de efecte adverse societății. De când a trecut legea am fost la cel puțin 5 petreceri făcute acasă, un număr care ar fi fost mare și pentru un an întreg înainte. Fumătorii care chiar sunt serioși în legătură cu viciul lor nu o să se lase de fumat pentru că nu pot să fumeze în bar, ci o să bea acasă. Și dacă petrecerile de acasă o să bucure zugravii care vor fi chemați să văruiască bucătăriile mult mai des de acum încolo, înseamnă și moarte sigură pentru barurile sau restaurantele fără terasă care oricum supraviețuiau cu greu lunilor de vară. Barurile alea nu erau ținute în viață de nefumătorii vegani care treceau să bea un cidru o dată la câteva luni după ce le-a picat greu la stomac brunchul, ci de băutorii și fumătorii de meserie, care oricum aveau nevoie de o scuză să bea mai ieftin.
În urma unei observații chiar și sumare devine imediat evident că cei care suferă cel mai mult în urma acestei legi anti-fumat făcută pe genunchi nu sunt fumătorii și nici măcar patronii de baruri ci vecinii barurilor. Oameni care lucrează pentru niște baruri din București unde lumea încă mai merge mi-au zis că de când a intrat în vigoare legea au scandaluri aproape zilnice cu vecinii pentru că atunci când jumătate de bar e pe trotuarul din față unde fumează, beau, râd și vorbesc tare, orice încercare de conviețuire dintre local și oamenii care locuiesc în jurul său devine imposibilă. Dacă credeai că vecinii tăi pensionari sunt absurzi atunci când dai muzica un pic mai tare la ora 10 seara, să vezi cum reacționează când chiar au motive întemeiate să fie deranjați de țipete și bancuri proaste urlate pe stradă la 3 dimineața.
Mai mult decât asta, într-o țară în care din aprilie până prin octombrie terasele sunt pline și barurile indoor sunt goale, legea anti-fumat nu face nimic altceva decât să instaureze un sezon de fumat stând jos și unul de fumat stând în picioare. Chestia asta ar fi de lăudat dacă planul statului ar fi fost acela de a combate efectele nocive ale sedentarismului în rândul populației.
Cu toate chestiile astea , e destul de greu de identificat exact ce grup de oameni mulțumește această lege. În afară de fumătorii care încearcă să se lase și se agață de orice fel de stimul extern în privința asta și de oamenii care se bucură că o să facă economie la detergent acum că nu trebuie să își spele constant hainele îmbibate de fum, singurii oameni care par să fie fericiți cu interzicerea fumatului în baruri, și departe cei mai vocali, sunt cei care oricum nu ies în baruri. Nu-i de parcă până acum nu ieșeau că era prea mult fum, ci pentru sunt genul de oameni cărora ieșirile chiar nu le fac plăcere. E ca și cum un tip care e pe un traseu la munte în fiecare weekend, dar ajunge o dată pe an și pe la mare ar fi cel mai supărat pe modul în care vănzătorii ambulanți încearcă să îți vândă porumb pe plajă.
Iar celor din această categorie care cred că au învins le aduc aminte doar că de acum nu mai pot folosi scuza cu fumatul ca să nu iasă în oraș și chiar o să trebuiască să recunoască atunci când îi cheamă prietenii la bere că sunt niște oameni răi pe care îi răcăie ideea că alții se distrează. Și ei, ca nefumători, o să trebuiască și să trăiască mult mai mult cu vina asta.