Prima doamnă nu se uită niciodată
Anul trecut pe vremea asta, la începutul campaniei electorale care pare că se lungește la fiecare ciclu, era atât de sigur că Hillary Clinton o să primească nominalizarea democrată încât nimeni nu voia să se înscrie măcar în cursă. De ce să îți consumi timpul și fondurile pentru o chestie la care nu ai nici cea mai mică șansă? E ca și cum ai încerca să intri în lotul olimpic de săritură triplă când atleții profesioniști au fost aleși deja și și-au și cumpărat bilete de avion pentru Rio.
Motivele pentru care Hillary era un pariu atât de sigur sunt numeroase: Bărba-su e unul dintre cei mai populari foști președinți din ultimele decenii, în 2008 a pierdut doar pentru că s-a creat fenomenul Obama, iar experiența sa de secretar de stat pe politică externă o recomandă ca alegerea naturală pentru cei care vor să vadă continuarea reformelor externe ale lui Obama, ca îmbunătățirea relațiilor cu Cuba și Iran. Din păcate pentru ea, atunci când votanți chiar au început să fie atenți au găsit că mai toate aceste avantaje ale ei vin cu niște note de subsol foarte importante. Faptul că ea și Bill au primit peste 150 de milioane de dolari ca plată pentru discursuri de-a lungul carierelor lor, adesea pentru întâlniri ale bancherilor de pe Wall Street, nu pică foarte bine cu cei care cred că dacă primești atât de mulți bani de la maniacii care aproape au aruncat lumea în aer acum câțiva ani, nu o să fie prea ușor să te faci că nu ești acasă când o să îți bată la ușă.
Mai mult, toată campania ei părea bazată mai mult pe rezultatele generate de focus grupuri și analiști de media decât pe convingeri politice, lucru care a devenit din ce în ce mai transparent și mai obositor pentru votanții care vor altceva în Casa Albă decât o strategie de comunicare într-un deux-piece colorat. Problemele lui Hillary au început când Bernie Sanders, un moșneag socialist din Vermont și-a lansat campania în ceea ce avea toate șansele să fie o chestie jenantă pentru el, dar moșul autentic a început să adune la marșurile lui toți democrații care erau sătui de cum își schimbă Hillary poziția după ce îi spun consilierii. Popularitatea lui Bernie în rândul tinerilor e uneva în jur de 85%, ceea ce probabil o face pe Hillary șă își dorească să poată seduce pe cineva de 22 de ani la fel de ușor ca bărbatu-su.
Bântuită de două scandaluri din timpul mandatului de secretar de stat – atacul asupra ambasadei din Benghazi și faptul că folosea un server privat de email pentru informații ultra-secrete – supremația ei a început să se zdruncine mai ceva ca mobila din Biroul Oval pe vremea președenției lui Bill. În anul ce a urmat, Hillary Clinton a alunecat în sondaje până în punctul în care a scos un egal chinuit în Iowa și și-a luat-o urât în New Hampshire, primele state din alegerile primare. Acum campania ei încearcă să se repoziționeze ca challenger, poveste pe care nici măcar susținătorii ei nu o înghit, chestie pentru care nu poți să-i blamezi, știind cum ultima oară când o tânără a înghițit ceva emis de un Clinton s-a lăsat cu scandal.
Nominalizarea partidului Democrat pentru președenție se va juca, se pare, până în ultima etapă și cu Bernie Sanders aproape la egalitate cu ea la nivel național în sondaje, orice se poate întâmpla. Deși nominalizarea ei era considerată inevitabilă, campania lui Hillary Clinton din momentul ăsta seamănă mai mult cu articolul de față: neamuzantă, plină de greșeli și referințe ieftine la scandalul Lewinski și cu un final brusc și nesatisfăcător.