Să cânte Trumpetele
E ciudat să scrii un articol despre Donald Trump acum. În urmă cu doar un an trebuia să le explic unora dintre prietenii mei cine este Trump, iar după ce începeam cu ”știi tipul ăla care apare într-o scenă din Home Alone 2”, trebuia să explic și de ce ar trebui să le pese. Acum, deși Donald Trump nu a ajuns nici măcar nominalizarea partidului său pentru alegerile generale, s-a scris deja mai mult despre el decât despre președinți americani adevărați, cu siguranță mai mult decât se va scrie vreodată despre Jimmy Carter sau Gerald Ford, de exemplu.
Al treilea, ca număr total de voturi primite până acum în alegerile primare, după Hillary Clinton și Bernie Sanders, Trump primește de zeci de ori mai multă publicitate gratuită din partea presei decât orice alt candidat. E foarte asemănător cu modul în care, în urmă cu câțiva ani, un personaj politic din România era chemat pe la toate televiziunile să își dea cu părerea despre tot felul de subiecte, cu sau fără legătură cu zona sa de expertiză, transformându-l într-un fel de anti-erou contemporan pe care nimeni nu părea să îl placă, dar toți îl urmăreau cu sete, așteptând momentele scandaloase. Bineînțeles, nu ar putea să ajungă niciodată candidatul republican din State, fiind probabil considerat de-a dreptul ateu, prin comparație cu conservatorii religioși de acolo.
Filmulețe de câteva secunde cu declarații șocante ale miliardarului despre mexicani, femei, săraci sau musulmani împânzesc internetul și late-night showurile americane, dar aproape niciodată nu se discută despre adevăratele poziții politice ale lui Trump, făcându-l în mod uluitor cel mai ermetic și mai misterios candidat dintre toți, fiind o combinație bizară de Madonna și J.D. Salinger când vine vorba de expunere publică.
Faptul că vrea să dea o sumă mai mare decât PIB-ul Republicii Moldova pe un zid la granița cu Mexicul, care nici măcar nu o să funcționeze, e genul de retorică flamboaiantă la care te aștepți din partea conservatorilor americani, dar aproape nicio publicație din mainstream nu a vorbit despre detaliile planului lui Trump de taxare, care ar reduce taxele celor mai bogați americani și le-ar crește pe cele ale clasei de mijloc și ale săracilor, ducând la un deficit estimat la 9.5 trilioane de dolari, o cifră despre nici măcar nu știam că există în afara vocabularului copiilor de 8 ani. La fel, planurile sale de a deporta 11 milioane de oameni – aproape 5% din populația totală a țării – e un plan atât de stupid și heirupist încât ar îngenunchea complet economia americană, declanșând probabil o nouă criză mondială.
Pe de altă parte, Trump este văzut cu suspiciune și din tabăra republicană, nu doar de cei care îl consideră un extremist care o să distrugă partidul, ci din contra, de cei care îl consideră prea liberal, imputându-i ”valorile newyorkeze” și faptul că a refuzat să recite aceeași mantră împotriva clinicilor de avort și sănătate feminină Planned Parenthood pe care contracandidații săi o adoptă din oficiu. E ciudat să știi că există un grup însemnat de oameni care îl consideră pe Trump prea progresist pentru gusturile lor, dar să nu uităm că un sondaj în rândul susținătorilor lui a arătat că aproape 20% dintre ei consideră că abolirea sclaviei a fost o greșeală, fapt care demonstrează că electoratul american nu e format din votanți cu opinii politice, ci din adolescenți care înlocuiesc concursurile de scuipat cu cele de întrecere în opinii controversate.
Dacă această rubrică de politică americană este probabil citită de cele mai multe ori cu un fel de curiozitate distantă, că pentru glume bune sigur nu vine nimeni la articolele mele, adevărul este că pentru români și mulți alți străini, alegerile din Statele Unite nu or să aibă consecințe prea mari, fiind probabil chiar mai puțin lipsite de efecte directe asupra vieților lor ca președinția lui Iohannis. Asta se schimbă radical în scenariul în care Donald Trump ar fi ales următorul președinte. Promisiunile sale repetate de a transforma Orientul Mijlociu într-un teatru de război continu, cât și răspunsul inevitabil al Rusiei la o Americă mai agresivă ar putea să facă titlurile click-bait de pe siteul RTV despre declanșarea celui de-al treilea război mondial substanțial mai puțin idioate.
Îmi dau seama foarte bine de ironia tristă a unui articol care se plânge de atenția pe care o primește Donald Trump din partea presei. Cu toate astea, îmi permit această aroganță în speranța că anul viitor pe vremea asta aproape niciun articol nu va mai fi despre Donald Trump, care își va lua binemeritatul loc în uitarea colectivă, alături de alte memeuri răsuflate ca Harlem Shake, ”Băi Cristi” sau Mircea Geoană.